Intrebari despre noi

  Emotii, zambete, lalele, ciocolata, verde, leagan, ploaie, pitici, vise, nou, iarasi zambet - asta este viata mea. Dar viata oamenilor e plina de oameni care se convertesc zi de zi la noi credinte pentru a indeplini noul.Cei mai multi traiesc pentru acum, promit pentru maine, iar daca obtin azi ce le era cuvenit poimaine, fac sa dispara promisiunea de maine fara pic de emotie. Cei mai putini aleg sa nu promita, iar acestia nu primesc nimic. Dintre cei ramasi, putini sunt aceia care isi dau cuvantul pentru azi, desi ieri si-au incheiat misiunea (aici ma inclin).
   Rostim de prea multe ori "Te iubesc!" si de tot atatea ori uram, fara sa ne gandim ca nu reactioneaza in nicio combinatie de dozaj. Oferim unui prieten in semn de afectiune  flori dezradacinate in buchete colorate, dar culoarea se pierde dupa cateva zile si sunt aruncate la gunoi. Unde-i prietenia? Probabil in scurta viata a florilor ce vor creste din acelasi pamant.Pe cei care ne-au spus adevarul ii consideram cei mai mari dusmani, fara sa ne gandim ca odata le-am zis cuvintele dintre ghilimele. Daca prietenii nostri primesc flori fara viata, atunci dusmanilor ce le oferim?  Un om destept spunea odata ca indiferenta este darul potrivit pentru un dusman. Dar odata alunecam  in groapa si ne mai ramane doar o mana cu care tragem viata de pe marginea pamantului; suntem disperati. In momentul ala un dusman vine si ne intinde mana lui. Inca ma gandesc ce facem: i-o dam pe-a noastra si ne salvam sau preferam sa-i dam si ultimul orgoliu si sa disparem? Daca ma intreb pe mine ce as face, mi-as raspunde ca eu cu siguranta as muri pentru ca nu am dusmani. De ce? Pentru ca in viata mea "puf" se scrie cu 3 de f.

Nu condamn

   Ma trezesc cu chef de viata, optimismul ma cuprinde cu totul si eu il cuprind cu ambele maini - nu vreau sa-mi scape de data asta. Privesc spre tavan si nu il condamn ca incearca sa ma opreasca sa privesc spre sus, asta e rolul lui. Arunc o privire din pat spre fereastra, dar nu reusesc sa vad decat o raza de lumina (asta numai cand ma trezesc dupa 8, ca oamenii normali). Nu condamn patul ca e prea jos, altfel m-ar fi adus mai aproape de tavanul sufocant; ii multumesc in schimb ferestrei ca nu a impiedicat lumina sa-mi mentina optimismul. Nu condamn nici ploaia cand vine odata cu raza de lumina, ii sunt recunoscatoare ca-mi aduce curcubeul. Gropile din asfalt reusesc uneori sa ma distraga de la drumul care cica trebuie sa fie drept, dar le multumesc pentru ca ma mentin in forma. Cand ajung la scopul meu, nu condamn timpul ca a trecut, el m-a ajutat sa fac un mijloc si din tavan, si din fereastra, si din ploaie, si din gropi.  
   Si nu-i condamn pe cei ce ma condamna. Ma simt multumita ca nu vor muri de plictiseala.

Verde pentru inceput

   Si uite ca a venit: un inceput cu zambet larg. E nou, de abia deschide usa, dar are incredere ca de acum nu mai ploua nici cand afara sunt nori grei. Zambeste, zambeste, insfaca Verdele in geanta mare si porneste. Unde? Peste tot unde e nevoie de zambet, de culoare, de viata. Crede ca va fi primit de azi, insa nu cu invechitele clisee. Crede ca Prietenii nu se vor transforma peste noapte in prieteni, ci viceversa. Crede ca nu e egoist, are multe de oferit. Uneori se pacaleste singur, oferind aproape totul, deci ramanand aproape fara nimic. Dar de azi va oferi jumatate (sau cel putin asa crede) pentru a supravietui. Isi va cauta adevaratul drum care duce Peste Tot. Nu-ti face griji, micutul va fi bine si se va intoarce pentru ca el CREDE IN VERDE!!